Skip to content
Menu
  • Șansa unor lecții vii
  • Cronici
  • Eseuri
  • Muzică
  • O pedagogie a ascultării
  • Teatru
  • Albume
  • Concerte
Menu

Și de-o fi să mor…

Posted on February 2, 2022January 3, 2023 by Ioana Nichifor
                  “Este greu să vorbești sau să scrii despre moarte. Este cu atât mai greu cu cât oamenii se înșală singuri, refuzând multă vreme să conceapă că regula e valabilă pentru toți. Printr-o nefericită mulțumire de sine și o ignorantă împăcare cu ceea ce înconjoară, evităm, cât mai mult cu putință, și atât cât ne e dat, problema bătrâneții, a suferinței și a morții. Nu poți controla în niciun fel momentul în care tot ce ai trăit și ai sperat îți scapă ușor printre degete, clipă în care te vei trezi tu, chiar tu, în fața intevitabilului. Îți trebuie mult curaj să ieși din tine, să vezi că negarea nu ajută, că neacceptarea unui adevăr nu determină dispariția acestuia; dimpotrivă, te va șoca profund atunci când, vrând-nevrând, nepregătit, vei fi nevoit să îl accepți.Va veni o vreme când fuga de tine te va obosi, neputința va domina puterea ta de a alege și a decide, când cei pe care îi iubeai, fără voia lor nu vor mai fi lângă tine, pentru tine. Nu te vei mai putea minți multă vreme; aparențele în spatele cărora te ascundeai te vor trăda, și vei rămâne singur, îngrozitor de singur. E atât de greu să vorbești sau să scrii despre asta…”*)
                        Prima mea cronică de teatru… Viața-mi pulsa fericită prin vene, iar piesa aceasta m-a oprit, pentru o clipă. Am tăcut, am ascultat, sufletul mi s-a înfiorat în fața tulburătoarei certitudini a suferinței morții. Și, nu după multă vreme, eu însămi, pe scena propriei mele existențe, m-am trezit, uluită și îngrozită, în fața răscolitoarei sale prezențe.
                       O violentă durere de cap… În câteva secunde am știut că ceva extrem de grav se întâmplă cu mine. Nu mai simțeam partea stângă a corpului, nu mai puteam merge. Am început să strig, tăcut, cu disperare: “Tatăl nostru care ești în ceruri… nu mă lăsa, iartă-mă, mi-e frică!”. Un năucitor amestec de lumini, voci și umbre s-a revărsat peste mine: “Accident vascular cerebral”… Atât de tânără”… Sirena Salvării… Întuneric…
                       Sentința am aflat-o după mai multe zile, la capătul cărora mi-am revenit parțial: “malformație arterio-venoasă parietală dreaptă ruptă, cu hematom intracerebral de 4,5 centimetri”. Putea fi operată, dar cu riscuri mari. Alterntiva era una singură – resorbirea naturală a hematomului și reconfigurarea vieții în funcție de un mănunchi de vase fragile care s-ar fi putut rupe din nou oricând, a doua oară cu șanse minime de revenire.
                           Lupta cu pericolul în care eram obligată să trăiesc m-a învățat să simt miracolul fiecărei clipe, al fiecărui răsărit de soare, al existenței ca dar. Nu am știut până atunci că a vedea, a merge, a vorbi, a auzi, a simți sau a iubi – toate acestea sunt minuni. Nimic nu mi-a descoperit cu atâta putere cât de prețioasă este viața. Nimic nu m-a apropiat atât de mult de Dumnezeu.
                       “Este o diferență între a ști că O SĂ MORI și a ști CĂ MORI”…*) Mie mi-a fost dat să înțeleg, dincolo de cuvinte, inexorabilul acestei răvășitoare realități. Într-o zi am început brusc să simt aceeași durere puternică de cap. Îmi amintesc senzația de amorțeală totală a corpului și sentimentul de panică : ”Se întâmplă din nou, și a doua oară poate fi fatal”. Și  în clipa aceea AM ȘTIUT CĂ MOR.
                       Au trecut douăzeci de ani de atunci. Cu timpul, am învățat să fac diferența între un accident vascular și crizele epileptice apărute ca urmare a leziunilor cerebrale. Am fost tratată la o clinică franceză care folosește raze Gamma pentru iradierea malformațiilor venoase. M-am căsătorit cu singurul băiat care m-a iubit cu adevărat încă din adolescență, și viața mea a revenit treptat la normal. Aveam ascunsă însă în suflet o dorință curată… Un copil.
                     Istoricul medical i-a determinat pe medicii cărora le-am cerut sfatul să descurajeze categoric, în cazul meu, o sarcină. Durerea era adâncă și dorul fierbinte… În mare tristețe sufletească am ajuns la Mănăstirea “Radu Vodă” din București, unde se află moaștele Sfântului Nectarie. Serenitatea care te cuprinde acolo, alinarea care-ți mângâie sufletul împietrit cu greu pot fi descrise în cuvinte. Acolo mi-am plâns durerea. Acolo mi-a fost dat să aud: ” Stați aproape de Biserică, luați ulei, citiți acatistul, rugați-vă și, când va sosi vremea, să-i puneți numele Sfântului”. După o sarcină amenințată de crize epileptice și previziuni tragice, dar însoțită în fiecare zi de acatist, ungere, nădejde și o liniște care se înalță dincolo de toate, s-a născut băiețelul nostru, un copilaș frumos și sănătos – Nectarie, picătură de viață într-un ocean al iubirii de oameni.
                        Multă vreme nu am mai fost în stare să judec pe cineva. Am simțit cu adevărat valoarea zilelor care ne sunt date. Însă pe măsură ce totul se împlinea spre bine, am început să pierd, puțin câte puțin, din înțelepciunea aceea minunată cu care te încununează suferința. Și mi-am dat seama, într-un târziu, că nu mai știu cum e SĂ MORI… Doamne, nu mă lăsa să uit cum e să mori, pentru că numai așa voi avea puterea să trăiesc cu adevărat!
                         “Va veni o vreme când, obosit de căutarea celei mai fericite clipe, vei înțelege că ești pe moarte din momentul în care te naști. Vei lăsa atunci să se mistuie, cu fiecare zi ce trece, o părticică din tine, din iubirea de tine, din răutatea și ambițiile tale, din neputința ta. Marea trecere nu te va mai surprinde; vei fi pregătit să nu te temi de moarte, ea va însemna pentru tine eliberarea spre adevărata Fericire. Și vei simți atunci că nu ești singur, că nu vei fi lăsat singur…”*)
*) Fragmente din cronica pe care am scris-o pentru piesa ” Trei femei înalte”, de Edward Albee, jucată la Teatrul de Comedie din București.

 

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre IoanaNichifor.ro

Articole recente

  • Recital cameral - Cvartetul "Amore"

    Recital cameral - Cvartetul "Amore"

    June 29, 2026
  • Recital HKB Trombone Quartet

    Recital HKB Trombone Quartet

    June 15, 2026
  • “Lyra Gorjului”în concert

    “Lyra Gorjului”în concert

    June 3, 2026
  • Concert "Lyra Gorjului"

    Concert "Lyra Gorjului"

    April 27, 2026
  • Concert Pascal "Lyra Gorjului"

    Concert Pascal "Lyra Gorjului"

    April 17, 2026

Categorii

  • Cronici
  • Eseuri
  • Muzică
  • O pedagogie a ascultării
  • Șansa unor lecții vii
  • Teatru
  • Film
  • Despre ioananichifor.ro
  • Albume

Newsletter

  • Facebook
  • Despre ioananichifor.ro
  • Newsletter
© 2026 | Powered by Superbs Personal Blog theme